A III ediție a Școlii Biblice PdF
|
|
Anul acesta s-au înscris la Şcoala Biblică pentru Misiune 17 studenţi. Am avut un început bun şi fiecare student pare încântat să fie aici; studenţii sunt nerăbdători să înceapă provocările care le stau înainte. Iată câteva dintre lucrurile pe care le-au spus legat de prima lor săptămână aici:
Jerry, coordonatorul Școlii Biblice
|
|
Prima mea săptămână la PdF a depăşit cu mult aşteptările mele. Din prima clipă în care am ajuns am fost întâmpinată de un staff prietenos, care m-a făcut să mă simt ca acasă. E evident că echipa de aici s-a rugat ca relaţiile care se vor forma să fie de calitate, pentru că atât eu, cât şi ceilalţi studenţi am fost surprinşi să vedem cât de repede am reuşit să ne cunoaştem unul pe altul (atât studenţi, cât şi staff). Un mod foarte bun prin care am început să avem încredere unul în altul a fost prin team building-ul din primele zile. Am fost provocaţi să depăşim obstacole împreună, ca echipă, pentru a învăţa să ne bazăm unul pe celălalt (mai ales când câţiva din echipă au fost legaţi la ochi). Alte lucruri importante din săptămâna asta au fost activităţile pe care le-am făcut împreună, ca studenţi; de exemplu am jucat fotbal, ultimate frisbee, am mers pe munte să vedem apusul, iar în weekend am mers la schi/snowboard şi din nou pe munte. Pe lângă părtăşie şi activităţi, lecţiile din săptămâna asta (Introducere în misiune – studii prezentate de Ebbe) ne-au ajutat să înţelegem baza misiunii şi ne-au ajutat să ne îndreptăm atenţia asupra motivului pentru care suntem toţi aici – să slujim, să îi iubim pe ceilalţi şi să mergem să facem ucenici în toată lumea (Matei 28:18-20). Staff-ul, comunitatea şi locul în care este situat centrul PdF ne-a oferit un mediu propice în care să ne apropiem unul de altul şi cel mai important e că ne inspiră pentru a adânci relaţia noastră cu Dumnezeu.
Kallie, studentă
|
|
Săptămâna care a trecut a fost una foarte provocatoare; ne-am strâns aici persoane din culturi şi limbi diferite, iar acum trebuie să învăţ să dezvolt o relaţie cu fiecare. Mi-am dat seama însă de faptul că toţi avem ceva în comun: Îl avem pe Cristos! Am învăţat primele lucruri legate de ce înseamnă misiunea şi că de fapt e o chemare pe care doar Dumnezeu o lansează, pentru că „în joc” e Numele Lui.
Leo, student
|
|
Te invităm să fii student oaspete la Școala Biblică timp de o săptămână
mai multe detalii...
|
|
|
|
|
Acolo unde acum un an a fost o groapă, se află acum o casă mare. Este o minune pentru noi că am reuşit să realizăm acest proiect semnificativ, în mare parte în regie proprie. În toamnă v-am rugat să ne sprijiniţi cu donaţii pentru tâmplăria PVC, să putem închide casa şi să lucrăm iarna în interior.
Mulţumim pentru tot sprijinul vostru (peste 80% din suma necesară a fost donată).
În iarnă am reuşit, cu ajutorul mai multor echipe de voluntari din Germania şi din România, să facem instalaţiile din interior. Urmează să vină luna aceasta un specialist din Germania pentru tencuiala cu ipsos.
Paşii următori vor fi: izolarea acoperişului, şapa cu încălzire în pardoseală şi finisajele în camere.
În faţa noastră mai stă un efort financiar foarte mare: instalarea pompelor de căldură pentru încălzirea casei. O firmă din Austria care a făcut şi instalaţiile din clădirea principală va veni la începutul lui iunie să execute această lucrare. Ne rugăm să putem plăti această investiţie.
Ţinta noastră este să finalizăm o mare parte din camere până la sfârşitul anului.
Dacă doriţi să ne sprijiniţi şi practic, trebuie să ştiţi că mai este nevoie de meseriaşi la tencuit, la şpăcluit şi la gresie şi faianţă.
Finalizarea acestui project va contribui enorm la extinderea lucrării de la PdF.
|
|
Abia am început pregătirile pentru taberele viitoare și deja multe nu mai au locuri disponibile.
Dar pentru cele în care mai sunt locuri, vă invităm să vă înscrieți!
|
|
Weekend pentru Femei
10.05.2019 - 12.05.2019
Părtășie, inspirație, odihnă și creativitate între femei, ascultând Cuvântul lui Dumnezeu.
Nu mai sunt locuri disponibile...
|
|
Tabără pentru Tătici și Copii
14.05.2019 - 17.05.2019
Vârstă: minim 6 ani
Un timp special pentru tătici împreună cu copiii lor, proiecte de construcție în familie, provocări prin experiențe outdoor, studii biblice pe înțelesul fiecărei vârste.
Nu mai sunt locuri disponibile...
|
|
|
Micii Exploratori
29.06.2019 - 06.07.2019
Vârstă: 9 - 12 ani
O tabără de aventură în care teoria şi spiritul practic se împletesc pe fundalul unei istorii trăite cu mintea, sufletul şi trupul.
Nu mai sunt locuri disponibile...
|
|
Tineri exploratori
14.07.2019 - 21.07.2019
Vârstă: 13 - 15 ani
Prieteni noi, aventură, suspans, munţi şi descoperirea Celui ce le-a creat pe toate. Iată câteva dintre ingredientele de succes ale unei tabere, pe care o vei ţine minte multă vreme.
Nu mai sunt locuri disponibile...
|
|
|
Max Bike
21.07.2019 - 28.07.2019
Vârstă: Minim 17 ani
O tabără pentru cei care îndrăgesc mountain biking-ul şi natura, care îmbină trasee în contextul unor peisaje deosebite, amuzament, sport, relații, dar şi multe aplicaţii pentru viață.
Mai multe detalii...
|
|
Outdoor Challenge
30.07.2019 - 04.08.2019
Vârstă: minim 18 ani
"Outdoor Challenge" este o tabără pentru tinerii care iubesc activităţile "outdoor".
Mai multe detalii...
|
|
|
Xploratori
11.08.2019 - 18.08.2019
Vârstă: 16 - 19 ani
O tabără pentru adolescenţii aflaţi în cea mai provocatoare etapă a vieţii lor. Adolescenţa înseamnă schimbare, prietenie, alte perspective, noi confruntări, relaţie cu gaşca, tensiuni cu părinţii, percepţie confuză despre tine însuţi, decizii care te vor influenţa toată viaţa.
Nu mai sunt locuri disponibile...
|
|
Supraviețuire Montană
15.08.2019 - 25.08.2019
Vârstă: minim 18 ani
Mountain Survival este o tabără care ți se adresează dacă ești pasionat de peisaje alpine, entuziasmat de dezvoltare personală și interpersonală, doritor să-ți depășești limitele.
Mai multe detalii...
|
|
|
|
|