după cum ați primit pe Hristos Isus, Domnul, așa să și umblați în El

Noiembrie 2023

CUPRINS:

ASCENT | FBS | ConstrucțieAlătură-te echipei Evenimente |Calendar 2024 

ÎNRĂDĂCINAT

Astfel dar, după cum ați primit pe Hristos Isus, Domnul, așa să și umblați în El, fiind înrădăcinați și zidiți în El – Coloseni 2:6,7a

CAMP (Conferința Anuală de Mulțumire și Planificare) din acest an a fost din nou un moment foarte bun în care împreună cu echipa, cu voluntarii de peste an, cu membrii Adunării Generale și cu prietenii PdF am putut să celebrăm bunătatea Domnului manifestată peste lucrarea noastră în sezonul 2022 – 2023.

 

Cuvântul din Scriptură care ne-a însoțit a fost bazat pe Coloseni 2:7.

 

Asemănător imaginii din lumea naturală, unde un arbore își extrage seva necesară vieții și creșterii prin rădăcini, din solul în care este plantat, și noi ar trebui să ne trăim viața creștină bazându-ne în mod exclusiv pe Isus Hristos ca sursă a vieții și a creșterii noastre.

 

Toți cei care suntem născuți din nou l-am primit în inimile noastre pe Isus Hristos prin credință, dar mai apoi suntem tentați să trăim viața creștină prin propriile noastre puteri, în acord cu modelele religioase învățate.

 

Apelul apostolului Pavel către noi este să umblăm așa cum l-am primit, adică prin credință, avându-L pe Isus Hristos ca fundație a credinței noastre, ca sursă a creșterii spirituale, ca putere în luptele zilnice, ca bază pentru victorie și cap care ne conduce și ne direcționează în planul Său perfect pentru noi.

 

Aceeași provocare din Cuvânt, pe care am primit-o și noi la CAMP, o dăm mai departe către voi, cei care sunteți alături de noi în diferite moduri.

 

Dumnezeu să vă binecuvânteze,

Florin Șaitiș  

ASCENT

La Școala Biblică de Aventură ASCENT au participat 10 studenți din 4 țări (Germania, Canada, USA, Australia). Suntem extrem de recunoscători pentru lucrarea care s-a înfăptuit în viețile lor. Grupul a devenit treptat o echipă puternică care a acceptat orice provocare, astfel fiecare student a crescut individual și în interacțiune ca grup. Am condus acest program împreună cu Eli, care face parte din echipă din aprilie, iar Jonathan și Stefan au ajutat și în acest an în multe elemente de program. Am avut și doi profesori din Germania, respectiv Italia, care au ținut lecțiile biblice cu aplicații practice. 

 

Fiecare a experimentat creația lui Dumnezeu în elementele de supraviețuire, mountain bike și cățărat. Aceste experiențe au oferit multe ocazii de învățare și de discuții personale, fiind martori la schimbări în viețile studenților. Doi studenți din Australia au decis să rămână și pentru Școala Biblică din toamnă. Iar pentru ASCENT 2024 avem deja primele două persoane care s-au înscris și ne bucurăm că tot mai multe persoane sunt interesate de acest program.

Eli

ȘCOLA BIBLICĂ DE TOAMNĂ (FBS)

FBS 2023 a început foarte bine. Avem 16 studenți din toată lumea (Germania, Canada, SUA, Australia și România) și se conectează foarte bine între ei.

 

De asemenea, am fost binecuvântați cu o linie excelentă de profesori până acum, care au predat despre Inima de Tată a lui Dumnezeu, 1 Petru, Cartea Efeseni, Istoria mântuirii. De asemenea, studenții au făcut câteva evanghelizări locale și au fost foarte bine primiți în orașele Budila, Hetea și Râșnov.

 

Vă rugăm să vă rugați ca ei să continue să crească în relația lor cu Isus și ca El să îi folosească pentru a aduce Evanghelia în mod eficient în zonele din România în care vor merge.

Jerry

CONSTRUCŢIE

Vara asta am lucrat la amenajarea terenului din jurul clădirii complex cazare și în alte zone. Am reușit și să punem pavaj în mai multe locuri (cabană tabere, poteci spre case staff, terasă complex cazare)

 

Momentan lucrăm la fațada de la complex cazare și în paralel la infrastructură – punem țevi și cabluri în pământ pe tot terenul. 

 

Pentru iarnă planul e să terminăm cât mai mult în interiorul clădirii complex cazare. 

 

Un proiect pe care îl avem pentru anul viitor e să construim o cameră tehnică la foișor pentru a avea suficientă apă caldă la tabere, începând cu vara 2024. 

 

La sfârșitul verii viitoare vrem să turnăm asfalt pe drumurile de pe terenul PdF, iar toamna viitoare planificăm să începem construcția pentru 3 case staff. Aici vor putea locui 3 familii.

Friedemann

ANGAJĂM BUCĂTAR & AJUTOR HOUSE KEEPING

  • Dacă ai o relație personală cu Isus Hristos 
  • Dacă știi să gătești
  • Dacă îți place să lucrezi practic
  • Dacă consideri că munca practică este un mod de a-L sluji pe Domnul
  • Dacă dorești să lucrezi într-o comunitate creștină internațională
  • Dacă cunoști limba engleză

Atunci te așteptăm să te alături echipei Purtătorii de Făclie.

 

Căutăm o persoană care va lucra 50 % ca bucătar și 50 % în house-keeping. 

 

Dacă ești interesat, contactează-ne la florin.saitis@pdf.ro sau 0745983349 – Florin Șaitiș

EVENIMENTE VIITOARE

Conferința de Crăciun 2023
Conferința de Crăciun
O zi în care vei întâlni mulți adolescenți, vei fi provocat să îl lași pe Hristos să trăiască prin tine.
Mai multe detalii...
schi/snowboard2024
Tabere de schi 2024
Dacă eşti pasionat de schi sau îţi doreşti să înveţi să schiezi, dacă doreşti să te bucuri de zăpadă, dar şi de o atmosferă caldă, atunci te invităm în taberele de schi PdF.
Mai multe detalii...

CALENDAR 2024

facebook  youtube  instagram 
Modify your subscription    |    Vizualizează online