Tema spirituală pentru sezonul de iarnă 2024 de la PdF a avut legătură cu viața lui Petru. O călătorie interesantă prin viața celui care este chemat de Isus să își lase afacerea cu pește de la Marea Galileii (Lacul Ghenezaret) și să devină pescar de oameni. O călătorie cu multe lecții, care trece dincolo de timpul și spațiul Israelului de acum aproximativ 2000 de ani și vine până la noi, să ne provoace în umblarea noastră zilnică cu Isus Hristos.
Era noapte și ucenicii erau în barcă, traversând lacul de pe un țărm pe celălalt. Isus era pe munte, singur și se ruga. Probabil că fiecare dintre cei 12 bărbați se gândeau la ziua care tocmai s-a scurs: cinci pâini, doi pești, 5000 de bărbați plus femei și copii ... să fi fost acolo vreo 20.000 de oameni ... toți au mâncat și s-au săturat și la sfârșit au strâns 12 coșuri pline de fărâmituri. Oare cine este acest Învățător a lor de are așa de mare putere?
Dar nu au putut sta prea mult pe gânduri pentru că valurile au început să izbească corabia și vântul sufla exact din direcție opusă. Petru, Iacov, Andrei, Ioan, pescari cu experiență, oameni obișnuiți cu nopțile capricioase pe mare s-au pus repede în mișcare pentru a naviga prin furtună, însă nu înaintau deloc și furtuna nu dădea semne să se potolească.
După ceva vreme și după ceva luptă cu valurile și vântul, aproape spre dimineață, undeva în zare apare o arătare, un chip de om care umbla printre valuri. Deși văzuseră multe la viața lor, așa ceva nu au mai văzut niciodată.
- Este o stafie, este o nălucă, au țipat plini de frică ucenicii!
Însă din mijlocul valurilor au auzit un glas familiar, vocea care le-a spus: Îndrăzniți, Eu sunt, nu vă temeți!
Era un mesaj pentru toți 12, era o chemare pentru întregul grup de ucenici. Însă dintre toți doar Petru a înțeles mesajul lui Isus și i-a răspuns: “dacă ești Tu, poruncește-mi să vin la Tine pe ape”. Te-ai fi așteptat la un altfel de răspuns, însă Isus i-a spus simplu: „Vino!”.
Și acolo, în timp ce vântul continua să bată cu putere, în timp ce valurile păreau că acum te înghit, în timp ce alți 11 ucenici stăteau în barcă plini de frică, Petru privește țintă la Isus, răspunde prin credință chemării făcute de Mântuitorul și coboară din barcă. Și în timp ce Petru coboară din barcă se întâmplă supranaturalul: apa mării de sub picioarele lui se transformă în trotuar și el începe să umble pe ape.
De multe ori, Isus ne cheamă pentru o anumită lucrare și când El ne cheamă noi suntem tentați să ne uităm ca și ucenicii, fie la circumstanțele exterioare potrivnice, fie la starea noastră emoțională, fie la raționamentele noastre umane ori la abilitățile noastre limitate.
Chemarea lui Dumnezeu necesită un răspuns, iar răspunsul nostru trebuie să se bazeze pe credință, nu pe ceea ce suntem sau putem noi să facem, ci pe cine este și ce poate să facă Dumnezeu!
Când Isus îți spune: “Vino!”, El îți spune de asemenea: „Îndrăznește, Eu sunt, nu te teme”. Tu fă pasul prin credință și El va transforma apa de sub picioarele tale în trotuar.
Florin Șaitiș |