CAMP 2020

Conferinţa Anuală de Mulţumire şi Planificare 

Conferinţa anuală CAMP este inima lucrării „Purtătorii de Făclie”, şi de aceea are o semnificaţie deosebită pentru noi. Ceea ce facem nu ar fi posibil fără sprijinul prietenilor PdF.

Având în vedere anul special, vom avea și un CAMP special – la care sunt invitați doar membrii Adunării Generale PdF. Ne-am fi dorit să fim împreună și cu voluntarii PdF fără de care nu putem desfășura evenimentele noastre, însă am decis această întâlnire în format restrâns pentru siguranța noastră, a tuturor.

Mulţumire adusă în primul rând lui Dumnezeu pentru tot ceea ce El a făcut pe parcursul unui an în noi şi prin noi. Mulţumire pentru membrii care au continuat să investească timp, energie, dragoste, resurse în lucrarea PdF. Mulţumire pentru colaboratorii noştri care ne-au ajutat în evenimente, tabere, construcţii şi în multe alte feluri.

Însă CAMP nu e doar un timp în care privim înapoi şi venim cu mulţumire. Este şi un timp în care privim înainte. Înainte spre anul care ne stă în faţă. Aducem în rugăciune spre Domnul toate proiectele pe care le-am planificat şi cerem binecuvântarea Sa peste ele. Ne informăm prietenii şi partenerii despre intenţiile pe care le avem pentru viitor, oferind tuturor celor prezenţi calendarul de activităţi şi rugăciune pentru anul următor.

Totodată, Adunarea Generală stabileşte obiectivele ce urmează să fie atinse în perioada următoare.

De asemenea, CAMP este şi un timp de reîncărcare spirituală. Un timp în care ne expunem Cuvântului lui Dumnezeu, prin diferite mesaje şi studii şi îl lăsăm să ne transforme inimile şi vieţile pentru a semăna tot mai mult cu El.

Vă aşteptăm cu drag la CAMP.

Vă rugăm să participați la întreaga conferință!

CAMP 2020
Perioadă 23 octombrie 2020 – 25 octombrie 2020

Recepție: 23 octombrie 2020, orele 16:00 – 18:00
Plecare: 25 octombrie 2020, orele 14:00 – 15:00
Cost
150 RON pentru cei care se înscriu până pe 22 octombrie 2020

Plata se face la recepție.

Data limită înscriere 22 octombrie 2020