Tabara de schi pentru Copii 2023 (22 – 26 feb.)

Vârstă: 10 – 14 ani

Dacă eşti pasionat de schi sau îţi doreşti să înveţi să schiezi, dacă doreşti să te bucuri de zăpadă şi de o atmosferă caldă şi deschisă în cabana din Râşnov, dacă vrei să ai parte de câteva zile de distracţie şi aventură, atunci te invităm în tabăra de schi Aventura Iernii.

Instructorii de schi vor ţine curs de schi pe grupe mici, în funcţie de nivelul fiecăruia, ne vom juca, vom avea parte de relaxare şi odihnă. Programul de activităţi şi de socializare al fiecărei tabere va fi adaptat în funcţie de vârsta participanţilor.

Vom ajunge la o nouă înțelegere a prieteniei, curajului, alegerilor, provocărilor şi a relevanţei culturii biblice şi a Cuvântului lui Dumnezeu în vieţile noastre.

  • Tabere de schi pentru copii
  • Cazare si masa la centrul PdF din Râşnov
  • Patru zile de schiat pe pârtiile din Poiana Braşov
  • Cursuri de schi pentru toate nivelele: începători, intermediari şi avansaţi
  • Posibilitatea de a închiria echipament de schi la preţuri promoţionale
  • Transportul tabără – pârtie este inclus.
  • Cartelele de schi nu sunt incluse 

Dorim să le dăm cât mai multor copii posibilitatea de a participa la o tabără, de aceea vă rugăm să vă înscrieți copiii doar la o tabără de schi.

Tabara de schi pentru Copii 2023 (22 – 26 feb.)
Vârstă 10 – 14 ani
Perioadă 22 februarie 2023 – 26 februarie 2023

Recepție: 22 februarie 2023, orele 16:00 – 18:00
Plecare: 26 februarie 2023, orele 14:00 – 16:00
Cost
730 RON pentru cei care se înscriu și plătesc avansul până pe 8 februarie 2023
Avans

350 RON (Vă rugăm să achitați cu cardul prin EuPlătesc)

Data limită înscriere 8 februarie 2023
Închiriere Cască schi 25 RON / tot timpul evenimentului
Închiriere Clăpari 50 RON / tot timpul evenimentului
Închiriere Schiuri 100 RON / tot timpul evenimentului

ÎNSCRIERILE SE DESCHID PE 18 OCTOMBRIE 2022 ORA 10:00

Echipament necesar


  • Declarație pe propria răspundere
  • echipament de schi
  • casca este obligatorie
  • adeverință medicală
  • Rucsac mic pentru partie
  • Sticla de apă / eventual termos
  • papuci de casă
  • haine pentru interior/ exterior
  • buff
  • prosop și trusă personală de baie
  • Biblie, carnețel, pix