Micii Exploratori 2023

Vârstă: 9 – 12 ani

O experienţă unică dintr-o vacanţă de vară de neuitat pentru copii între 9 – 12 ani. O tabără de aventură în care teoria şi spiritul practic se împletesc pe fundalul unei istorii trăite cu mintea, sufletul şi trupul.

Construită pe două nivele, unul spiritual şi unul cultural, fiecare tabără ne conduce prin viaţa unui personaj şi într-o anumită eră istorică sau printr-o cultură uitată pe rafturile timpului.

Pe toată perioada taberei copiii sunt împărţiţi în grupe mici şi sunt însoţiţi de o echipă de lideri gata să îi asculte, să îi slujească, să le poarte de grijă cu responsabilitate, să îi ghideze şi să le fie alături în încercările de a-şi depăşi propriile limite.

Programul este unul „tot unitar”: întreg programul urmăreşte înţelegerea şi aprofundarea unei singure idei, tabăra împletind elementele tematice cu jocuri dinamice şi lecţiile practice de viaţă cu învăţături pe care le extragem din Sfânta Scriptură.

Astfel copiii sunt provocaţi să se dezvolte atât din punct de vedere spiritual, cât şi emoţional, fizic, social şi intelectual.

  • Tabără de corturi, în corturi de 8, respectiv 10 persoane
  • Participarea se poate face în mod individual sau cu un grup dintr-o anumită biserică.
  • În cazul unui grup organizat, acesta trebuie însoţit în tabără de cel puţin un lider. Totodată, copiii pot invita şi prieteni care nu aparţin grupului bisericii respective.
  • Facilități: toalete cu chiuvete, duşuri cu apă caldă, terenuri de sport, parc de aventură, posibilitatea de a închiria sac de dormit şi izotermă şi altele.
Micii Exploratori 2023
NE PARE RĂU DAR NU MAI SUNT LOCURI DISPONIBILE PENTRU ACEST EVENIMENT
Vârstă 9 – 12 ani
Perioadă 18 iunie 2023 – 24 iunie 2023

Recepție: 18 iunie 2023, orele 14:00 – 16:00
Plecare: 24 iunie 2023, orele 10:00 – 12:00
Cost
690 RON pentru cei care se înscriu și plătesc avansul până pe 11 iunie 2023
Avans

340 RON (Vă rugăm să achitați cu cardul prin EuPlătesc)

Data limită înscriere 11 iunie 2023
Închiriere Izotermă 10 RON / tot timpul evenimentului
Închiriere Sac de dormit 30 RON / tot timpul evenimentului

Deschidem înscrierile pe 4 aprilie 2023 ora 10:00

Echipament necesar


  • Declarația pe proprie răspundere
  • Adeverință medicală
  • Blugi
  • Cămașă în carouri + vestă
  • Pălărie western
  • Orice accesoriu vestimentar care ține de cultura western
  • Sac de dormit
  • Saltea izotermă individuală (dimensiunea maximă a saltelei 85 x 200 cm)
  • Nu este permisă folosirea paturilor pliante
  • Echipament sportiv: trening, încălțaminte sport, etc..
  • Sandale/șlapi
  • Adidași/bocanci/ghete
  • Haine subțiri și groase
  • Șapcă de soare
  • Căciulă pentru seară
  • Costum de baie
  • Pijamale groase (nu cu mânecă scurtă)
  • Sticlă de apă (de 1 litru)
  • Pelerină de ploaie
  • Trusă de baie
  • Biblie, pix, caiet
  • Lanternă cu baterii
  • Medicamente personale, dacă urmezi un tratament
  • Bani de buzunar: 60-80 de lei (pentru chioșc)
  • Rucsac de zi (adică, un rucsac mic)