Xploratori 2021

Vârstă: 16 – 19 ani

O tabără pentru adolescenţii aflaţi în cea mai provocatoare etapă a vieţii lor. Adolescenţa înseamnă schimbare, prietenie, alte perspective, noi confruntări, relaţia cu gaşca, tensiuni cu părinţii, percepţie confuză despre tine însuţi, decizii care te vor influenţa toată viaţa.

Te invităm într-o călătorie în care vom merge împreună prin fascinanta lume a adolescenţei. Vei învăţa cum să faci faţă provocărilor ei, cum să traversezi cu bine obstacolele care ţi se întind în cale şi care sunt bazele pe care poţi zidi relaţii care durează.

Vom explora natura care ne înconjoară, vom fi expuşi la diferite experienţe precum orientare, campare, cătărare, etc şi din toate lucrurile pe care le vom trăi vom scoate la iveală aplicaţii practice pentru vieţile noastre împreună cu echipa din care facem parte şi cu liderii care o conduc.

Vei fi provocat ca, împreună cu alţi adolescenţi aflaţi în acelaşi context ca tine, să îţi depăşeşti propriile bariere fizice, sufleteşti şi spirituale şi să îţi construieşti viaţa pe temelia care contează: Isus Hristos.

  • Tabără de corturi, în corturi de 8, respectiv 10 persoane
  • Participarea se poate face în mod individual sau cu un grup dintr-o anumită biserică.

Dintre facilităţi amintim: toalete, chiuvete, duşuri cu apă caldă, terenuri de sport, parc de aventură, jocuri de team-building, posibilitatea de a închiria sac de dormit şi izotermă şi altele.

Xploratori 2021
NE PARE RĂU DAR NU MAI SUNT LOCURI DISPONIBILE PENTRU ACEST EVENIMENT
Vârstă 16 – 19 ani
Perioadă 8 august 2021 – 15 august 2021

Recepție: 8 august 2021, orele 14:00 – 16:00
Plecare: 15 august 2021, orele 10:00 – 12:00
Cost
560 RON pentru cei care se înscriu și plătesc avansul până pe 14 martie 2021
580 RON pentru cei care se înscriu și plătesc avansul până pe 23 iulie 2021
Avans

250 RON

Data limită înscriere 23 iulie 2021
Închiriere Izotermă 10 RON / tot timpul evenimentului
Închiriere Sac de dormit 30 RON / tot timpul evenimentului

Înscrierile se deschid pe 1 martie

Echipament necesar


  • Declarația pe proprie răspundere
  • Adeverința medicală
  • Sac de dormit
  • Saltea izotermă
  • Sandale / șlapi
  • Adidași / bocanci / ghete
  • Haine subțiri și groase
  • Șapcă de soare
  • Căciulă pentru seară
  • Pijamale groase (nu cu mânecă scurtă)
  • Sticlă de apă (de 1 litru)
  • Pelerină de ploaie
  • Trusă de baie
  • Biblie, pix, caiet
  • Lanternă cu baterii
  • Medicamente personale, dacă urmezi un tratament
  • Bani de buzunar: 40, 50 de lei (pentru chioșc)
  • Rucsac mare, peste 40 Litri